George Vigdorovits Constrâns să mă restrâng
din realitatea palpabilă, fizică
pe pagina aridă, insipidă, incoloră
mă cuprinde anxietatea golului
al spațiului comprimat,
fără dimensiune concretă sau finalitate.
Mă copleșește obsesia de a scrie;
un ifos metafizic de prisos
al celor cu deficit de viață
al celor care nu trăiesc
preaplinul rotund al existenței.
Incapabil de forma desăvârșită
mă zbat printre cuvinte-aproximări
și formulări ratate, insignifiante.
Doar lacrima amară a rugăciunii
se prelunge peste întinderea impasibilă
a foii albe încremenite cadaveric.
Caut absolutul scriind frenetic
de la stânga la dreapta
de la dreapta la stânga
de sus în jos
de jos în sus
în toate limbile pe care le cunosc.
Degeaba, mântuirea începe
cu părăsirea corpului
și suișul prin lumină
dincolo de cuvânt,
dincolo de clipa de grație.
Constrâns la capitulare în pagină
intuiesc taina ultimei tăceri.
