Viorel Birtu-Pirăianu cu privirea pierdută în zare
mă joc cu ciobul de lună
seara așez întrebări în ciuturi de lemn
însetat de lumină mă zbat între pulberi de stele
în dansul cosmic al unui semn etern de întrebare
aș vrea să prind lumina în palme
o zi, o dată
alteori printre satanice umbre aprind luceferi pe cer cu o rază
uneori mă destram în oglinzi paralele
murmură ziua, se zbate și timpul rămas
mai picură cuvinte peste pleoape ferecate
iar din ape
dor se naște într-o privire
dor de ducă spre fătuca din poveste
renasc în zori, printre lacrimi și suspine
mă așteptai în susur de șoapte
în tandre unduiri de coapse
pe sâni, dogoarea cerului aprins
voi coborî încet-încet la tine
nu, nu fugi
reazemă-ți visul de acele clipe
voi veni printre falduri de vise spre nufărul iubirii
ce m-a fermecat odată, într-o noapte
