Tăceri de spini

Îmi cade ploaia lin
pe umeri, goală,
se șterg cărări pe
care-am scris iubiri,
cu mâini de foc
fugind ca de o boală
dezleg de suflet
triste amăgiri.

Tu tremuri azi,
închis ca o poveste,
sub viscolul ce-așterne-n
suflet nori,
plângeam desculță
așteptând o veste,
strângând în mâini
tăceri de spini, nu flori!

Au plâns cocorii
înflorindu-mi toamne,
în pieptul înghețat
de așteptări,
căzut-am în altar
strigând: of Doamne!
de ce mă răstignești
fără iertări?

Dar, iarna a trecut
sub lucii dale,
și spinii s-au ascuns
iar în tăceri,
am învățat, să strâng
la piept petale,
și nicio floare n-a mai
înțepat, ca ieri!