Radu Matei Todoran Plecase
lăsase în urmă
plăpânde flori în ferestre
păsări de fum fară cioc
între ramuri
pepite de aur în colbul drumului
şi linişte
o linişte adâncă precum un baikal
aşa încât nici gândul
nu te lasa să aspiri la cuvânt
bătrânii de soc ieşeau în prag
să spargă nuci
să mai răsufle tăcerea
vesel atunci mutul
aşezat în tronul său de agat
şi-ar fi dorit să aibă
mâini mai multe…
