Tãcerea aşteptãrii a durut

Ai dispãrut o vreme şi-am crezut cã vântul dintre gene o sã şteargã nevoia de a plânge câte-o oarbă secundã de luminã şi-am tãcut ai dispãrut şi mã credeam orfanã sub cerul rece mã vedeam tronând cerşeam cuvântului în fiecare dimineaţã de pomanã pânã in clipa-n care tãcerea aşteptãrii a durut un umed vers, rãscolitor […]

Abonează-te și ai acces instant la toate articolele de pe site. În cazul în care esti deja abonat, folosește pagina de autentificare.