George Vigdorovits Străfulgerările tăcerilor
scânteiază diafan printre cuvinte.
Pasiunea strecurată subtil
curge învolburat
printre coapse incandescente.
Polenul vibrează sublim
printre petale multicolore.
Sensul devenirii
înfipt ca un pumnal
în spatele destinului
rămâne ca un memento
al implinirii vocii interioare.
Dorința de cerc
a punctului minuscul
și dragostea perpendicularei,
ce se prăvălește vertiginos
spre liniștea demnă a orizontalei
plămădesc magica geometrie
a perfecțiunii imaginare.
Printre platitudinile mele
înșirate haotic pe câmpurile albe
ale incertitudinilor din pagină
se conturează forma posibilă
a poemului virtual.
În acest perimetru ideal
doar dragostea se lăfăie extatic.
O oră de dragoste dezlănțuită
transcede perfecțiunea oricărui poem.
