Suflet rătăcitor

Mă surprinde de fiecare dată cum reușesc două vorbe aruncate de tine, la întâmplare, să pornească în mine o avalanșă plină de amintiri… Vocea ta reușește mereu să-mi țină captivă inima în capcanele trecutului cu care mă lupt de când am hotărât ca e mai bine ca noi să devenim tu și eu… Doi străini cu amintiri dureros de frumoase și imposibil de uitat … și totuși, ceva ne aduce din nou față în față… tocmai atunci când sunt convinsă că zidul pe care l-am ridicat împotriva trecutului e atât de puternic încât va distruge în fiecare clipă câte puțin din amintirea chinuitoare a dureroasei despărțiri… şi tocmai atunci îmi ieși din nou în cale și cu o voce caldă și blândă reușești să distrugi tot ceea ce am clădit eu împotriva ta, obligându-mă să o iau de la capăt.

Ne-am întâlnit azi… Știam că ceva se va întâmpla din momentul în care inima mea a luat-o razna și am ieșit să mă plimb puțin pe stradă, să îmi revin din starea de neliniște în care mă aflam…

E decembrie și totul e alb…ninge încet cu fulgi de cristal și e frig… multitudinea de steluțe se legănă, ușor, spre pământul rece din bolta de argint al înghețatului anotimp. Îngândurată, cu inima vibrând în piept, m-am trezit pe aleea din parc și te-am zărit acolo, pe banca noastră, trăgând absent din țigară… M-a mirat prezența ta acolo și m-am gândit să mă întorc… dar ce rost avea?… Mi-am continuat drumul, realizând că purtai aceeași geacă, la fel ca în prima zi în care a început povestea noastră din Paradis alături de tine, de îngerul care mi-a luminat existența timp de 6 ani…

În acele clipe nu îmi doream decât să zbor peste tine, îmi doream să nu mă fii văzut… Mi-era teamă… teamă că o simplă privire de a ta are să îmi tulbure clipele de linişte pe care mi le-au adus cele două luni de zile în care nu ne-am întâlnit și în care reușisem cât de cât să mă resemnez cu ideea despărțirii… îmi era teamă ca voi cădea din nou în nostalgia clipelor care îmi bântuiau prezentul în zilele când aveam cea mai mare nevoie de îmbratișarea ta și de sfatul tău prețios…

Te-ai ridicat și fără un cuvânt, m-ai tras spre tine și am simțit din nou căldura trupului tău…mirosul tău de parfum, în amestec perfect cu mirosul țigărilor, mi-au tulburat orice urmă de rațiune… Îmbrățișarea ta mi-a redat siguranța zilelor pe care încercăm în zadar să le îngrop.. Am încercat să mă desprind din strânsoarea ta, dar a fost prea puternică emoția pentru ca eu să mai pot face ceva.. și dacă aș fi reușit, ar fi fost imposibil ca tu să nu îmi descoperi, datorită lacrimilor care mi-au invadat ochii, slăbiciunea și neputința de a trăi în lipsa ta… Ai fi regăsit în privirea mea dorința de a mai petrece doar câteva ore împreună… La fel ca în zilele în care stăteam la pieptul tău și mă gândeam cât de norocoasă pot fi că te am..

Oare ochii tăi ce povești îmi puteau spune? Oare îți e dor? Oare ești fericit?

Probabil că da… Altfel, ai fi rămas cu mine și nu m-ai fi lăsat singură într-o lume plină de necunoscut și de întuneric…

Mi-ai șoptit trist „Crăciun Fericit!” Și ai plecat, risipind în aer un parfum copleșitor ca un adio.

Aveam multe să îți spun… voiam să îți povestesc căt de tristă şi goală e viața mea, acum când până şi sora mea a plecat, rămânând doar eu și amintirile care îmi hrăneau neclintita mea stare de singurătate… îmi doream să știi că nimic nu mai e la fel de când ai plecat…sufletul meu a rămas pustiu, iar ochii sunt mai mereu înecați în lacrimile reci ale pustiei singurătății…

În schimb, te priveam cum te îndepărtezi, încet, calculând fiecare pas… Auzeam scârțâitul zăpezii, zdrobită fără milă sub talpa piciorului tău și simțeam o durere cumplită în piept… De parcă, amestecate în zăpadă, erau sfărâme din inima mea plină de durere…

După câteva clipe, când ai dispărut în întunericul din capătul aleei şi când am simțit că lacrimile mele se vor transforma în diamante pe fața mea din cauza gerului care îngheța cu o simplă mângâiere de vânt orice îi era pus în cale, am plecat mai tulburată decât am fost în momentul în care am pășit în parc… Dacă aș fi putut să nu te întâlnesc azi… Aş fi fost mai liniștită, mai împăcată cu gândul că nu vei mai reveni niciodată în viața mea..nici măcar cu o îmbrățișare, resemnându-mă că sunt doar un simplu trecător al cărui suflet rătăcit se stinge ușor, în așteptarea cuiva ce nu va mai veni niciodată!

Sursa foto: damadetrefla.com