armăsarul din mine
agoniza cabrat a plictis,
martor tăcut,
al prea multor mofturi virginale
de prințese stătute.
la scurtă vreme după ce
mi’am revoltat freza
cu cărare spre dreapta,
șeaua cu care mă dezșelai,
a fost găsită strănutată,
fix în vintrele unei corăbii
înecate de nefericire,
la timona căreia
retropedalam
anemic
întrebându’mă, dar habar n’având,
care e sensul acelor de ceasornic
care dă timpul înapoi
pe datorie.
am tot tras la galere
și’am învârtit cu pompa de la bicicletă
în mămăliga lumii
până când
în sfârșit am învățat iar să fug.
tu du’te acum…
sclavia monotonă a ritmurilor
nu așteaptă decât un zâmbet
pentru a te înstăpâni
peste măgari, asini și alți catâri.
armăsarului din mine,
azi despotcovit,
nu’i trebuie decât o scroafă divină
cu care să amorezeze a purificare decadentă
sublima mocirlă a iubirii.
doar atât…
Sursa foto: crinaprida.tumblr.com