Emanuela Bușoi 
Memoria salamandrei este totuna cu memoria lespezilor de bazalt adormite în aerul cald al miezului de vară pe valea râului Mannu.
Mamelele lui Tiresias au crescut sub depozite de pământ peste tot în insulă.
Din corsajul celui pedepsit de zei şi-au luat zborul spre cer baloane foiţă de pergament.
Su Nuraxi, în sardă, nuraghe, adică grămadă de pietre sau apă din adânc de fântână.
Pălăria de pai de culoarea cojii de portocală recent desprinsă din miezul zemos, cumpărată din cealaltă insulă, se adaugă pată de efemer în răcoarea milenară a pietrelor cu muchii rotunjite.
Mâinile înălţătoare de piatră peste piatră, fără mortar, închipuind trunchiuri de con, s-au dezintegrat în aripi de fluturi, în mireasma albă a florii de leandru, în praful timpului omnipotent.
Numai cuvintele lor, fără moarte, ne ajung din urmă şi trec mai departe.//
Su Nuraxi
La mémoire de la salamandre coïncide avec la mémoire des blocs de basalte endormis dans l’air chaud en plein été, sur la valée de la rivière Mannu.
Les mamelles de Tirésias ont agrandi sous les dépôts de terre partout dans l’île.
Du corsage de celui puni par les dieux se sont envolés dans les airs des ballons de baudruche.
Su Nuraxi, en sarde, nuraghe, c’est-à-dire amas de pierre ou bien de l’eau dans les profondeurs des puits.
Le chapeau de paille de la couleur de l’écorce d’orange récemment détachée de son noyeux juteux, acheté dans l’autre île, tache d’éphémère dans la fraîcheur millénaire des pierres à arrêtes arrondies.
Les mains dréssant pierres sur pierre, sans mortier, imaginant des troncs de cônes, se sont désintégrées en ailes de papillons, en parfum blanc de fleur de laurier rose, en poussière de temps omnipotent.
Seulement leurs mots immortels nous rattrapent et s’en vont plus loin.
