Costel Zăgan Când vara trece în cuvânt
și frunza dincolo de verde
ca să nu plâng iubito cânt
și scriu tăcerea să vă certe
Și frunza-i dincolo de verde
și cerul dincolo de-albastru
și-n amintiri tot mai incerte
suspină-n vara mea un astru
Și ceru-i dincolo de-albastru
ca să nu plâng iubito cânt
și-n suferință sunt măiastru
când vara trece în cuvânt
Și frunza dincolo de verde
cu Eminescu o să mă certe
(din volumul „CEZEISME II”)
