Constanța Popescu 
Am să tac multe așteptări,
până vei învăța să împarți la doi
drumurile, nopțile și munții aceia
care ne așteaptă de milioane de sărutări
irosite…
Știi, fiecare își face culcuș într-o tăcere,
unii povestesc despre ea
și râd când o dezbracă de cuvinte
inutile, atunci când aleargă
îmbrăcați în poleiala ce le acoperă nimicul.
Liniștea îmi odihnește gândul
și te aduce acolo unde ai fi vrut să fii:
spectatorul tăcerilor zornăitoare,
cu lacrimile secate…
