Maria FilipoiuMaria Filipoiu
07.10.2015

Sonetul sufletului risipit

Îmi simt ochii în mormânt,

Dar nimeni nu-nțelege

Gândul, să îmi dezlege

Tristețea pusă-n cuvânt.

 

Simt cum convoiul trece

Cu chipu-n arbore frânt,

Să îmi ducă în pământ,

Gândul fără pereche.

 

Sufletul mi-am risipit,

Pe cei din jur să-i iubesc,

Dar nimeni nu m-a iubit.

 

De-acum nu mai folosesc

Nici pentru harul primit,

Ochilor să-l dăruiesc.

 

1.122 cititori