Maria Filipoiu
Îmi simt ochii în mormânt,
Dar nimeni nu-nțelege
Gândul, să îmi dezlege
Tristețea pusă-n cuvânt.
Simt cum convoiul trece
Cu chipu-n arbore frânt,
Să îmi ducă în pământ,
Gândul fără pereche.
Sufletul mi-am risipit,
Pe cei din jur să-i iubesc,
Dar nimeni nu m-a iubit.
De-acum nu mai folosesc
Nici pentru harul primit,
Ochilor să-l dăruiesc.
