Sonet XXXVII

Prea multe drumuri oarbe în urletele mute
În astă consternare ce caută ieșirea
Angoasa mă cioplește, sentința vrea citirea
A vorbelor mârșave din pagini prefăcute.

Și-mi sângerează plaga și grea e răzvrătirea
Când vremuri putrezite doresc să persecute
Reflexia se frânge prin inimi decăzute
Ce n-au simțit lumina și-adoră plăsmuirea.

Zvâcnire otrăvită în pustiirea crudă
Ce-nalță-n ranguri `nalte doar ura și minciuna
Iar adevărul cântă. Dar cine să-l audă

Prin sufletele surde când toți iubesc ranchiuna?
Când se-mpănează-n faimă dar au chemarea nudă
Și vise despuiate și-n gânduri mătrăguna.