Gabriela BoticiCând gândul nesfârșit te încolțește
Și-atingerea e-un fulg format din vise
Cu fluturi în stomac, zboruri nescrise
Și sclavul unui dor ce înrobește
E clar că ești bolnav, tăcerea zise
Din vis nestăvilit, ea îți vorbește
Cu glasul ei mieros te zăpăcește
Te-aruncă în poveștile deschise.
Ești robul ei, o clipă-n rătăcire
Culorile croiesc un infinit.
E vraja unui vis, e năucire.
Iar clipa parcă a înnebunit!
Atâta dor nebun. Oare-i iubire
Când stările sunt greu de definit?
