Sonet LIII

Ce vânt hain te-nghite în astă parte-a firii?
Te-ascunde între pagini și plânsul stinge-o frază,
Te lasă fără zboruri, nimic nu mai rimează
Și nu-ți cunoști puterea… E semnul rătăcirii?

Te înrobesc înscrisuri? Pui verbele la bază.
Îți rătăcește timpul, nu știi ce îți cer zbirii,
Ești ca o notă tristă. Însemnele măririi
Către sfârșitul care nu vede ce urmează.

Dar pleci și lași în urmă un gust de lacrimi grele
În viața celor care te-au prețuit odată
Dar dorul rătăcește, apoi urcă spre stele

Rostit într-o citare. Nu poate să răzbată
În anii care fură cuvintele și cele
Ce au trăit prin tine, TU, pumn de lut și zloată…