Maria Filipoiu
O veste funebră întunecă zare
Și în lut ascunde cerul de sub pleoape,
Să nu poată ieși din veșnică noapte,
Stea ce arde-n a poeziei candoare.
De ploaia ce duce regrete pe ape,
Tristețea din ochi se scurge în izvoare,
Când dor și iubire-n veșnicii de soare,
Adulmecă muză-n nerostite șoapte.
Cu rugă-nălțată, poet să se nască,
Pe irișii din ochi scriu, spre neuitare,
Omagiu de breaslă scriitoricească.
Pe versuri, cu-a gândului îngemănare,
Suflet îngenunchează, să prețuiască
Spiritul poetic ce în veci nu moare.
La doi ani de la trecere în veșnicie:
Fie-i memoria păstrată!
(sursa foto de pe mauricemunteanu.ro)
