Gabriela BoticiGabriela Botici
09.10.2024

Sonet CVII (Amintiri)

Pe rafturi fragile stă timpul, în cupe de-argint, ordonate
Cu viețile stinse în noapte. E grea rătăcirea prin ele.
Candela aprinde lumina, se-nalță încet către stele,
În gânduri, cu izul tăcerii, cel vechi își ia locul în spate.

 

Ecoul ascuns în cuvinte răsună în clipe rebele
Și tot ce a fost se întoarce în porții mărunte, curate,
Cu vocea căruntă, pustie, pierdută sub vântul ce bate
Uitarea de visuri și lacrimi, durerea nu poate s-o spele.

 

Îmi picură noaptea în sânge, la ore ce nu țin de mine,
Mă trece prin casa pustie, prin doruri cândva colorate.
Păpușa cu suflet de pânză privește acum prin ruine

 

Și rana, uitată de vreme, n-aude, să plângă nu poate,
Din ochiul de sticlă nu curge nici zâmbet, nici răul, nici bine
Dar inima mea, încă vie, tânjește spre clipe purtate.