Gabriela BoticiLegat-am aripile sfinte conștiinței, printre celelalte,
în lumea slabă fără minte, încătușată-n falsitate,
târându-se printre fantome vampirice și complexate
ce-n coridoarele secrete suprimă gândirile înalte.
Luciditatea-i mutilată-n comoția lumii ce poate
să prindă vină celor care mai fac conștiința să tresalte.
Inconștienți de conștiență, același joc cu prea stinse halte,
un mat pe tabla măsluită, când piesele parșiv sunt date.
Zădărnicia șterge roluri doar în sfârșituri nesfârșite,
iar echilibrul joacă feste în lumea fără evocare,
urâm atunci când nu-nțelegem, nu știm că ura ne înghite,
iar sub armura vechii fraze, când pacea cere înarmare,
pășim greșit în rațiune, cu tancuri, gloanțe și cuțite,
iar tihna este întrarmată, de parcă alt glas nu mai are.
