Rafila Radu 
când vom ajunge la copaci
să vezi, atunci, minunea!
o rază fură startul
lungind umbra bătrânului arţar
prin tremurul ei, acum, o frunză
în tăcerea mea
zărind furtună.
mă prinde-n braţe umbra
acoperindu-mi trupul, inima, golul
şi, vai, de-acuma eu
în tot ce-aş mai avea de plâns, cântat, oftat
ţinând ritmul, având, cumva, măsură
această sfântă simfonie a naturii
cu viscol, vânt
cu ploi, cu brumă
fumul unei rugi ne-adună
sub acest bătrân copac
trist la margini de pădure.
Sursa foto: pinterest.com
