Viorel Birtu-Pirăianu 
am adunat tăcerile la apus
strigau trompetele în parc
pe lac, cor lung de lebede obosite
în palmă purtam o lumânare
nu o stingeți, vă rog,
deschideți ușa durerii
să urle, să țipe, să joace pe frunzele toamnei
eu am rămas să repet cuvinte la răscruce de gânduri
târziu mă sting într-o simfonie a tăcerii în catedrale de suflet
lăsați-mă să vin, să vin acasă
să văd lacul cu nuferi
femeia în poartă
să beau cupa uitării în ultima noapte
