Și soarele-l uitam

Mă curenta privirea ta
intâmplătoare.
Frunza tristeții de pe chip
deodata mi-o smulgeai,
și stam în soare,
cu chipul nemișcat și-ndrăgostit.

Mă curenta privirea ta
întâmplatoare,
somnul cu vise mi-l smulgea.
O, și lăsa deasupra mea, în soare
doar ramuri de copaci
și păsări rotitoare.

Mă curenta privirea ta
întâmplătoare,
și totul devenea în jurul meu
amănunțit.
Și îmi părea
c-a fost așa de totdeauna,
și soarele-l uitam, pe boltă-nțepenit.

Nichita Stănescu, „Aer de toamnă”