Elena Spiridon
11.08.2016

Şi nu cer graţiere

sunt condamnată

ziua

să  trec strada pe roşu

când alerg după un job

că numai roşu văd în faţa ochilor

iar noaptea

să  o petrec într-un punct al peretului vopsit în verde

şi să-mi pregătesc pe aburii încinşi ai dimineţii

dulcea cafea amară

ce trezeaşte până şi umbra

uitată

pe o urmă de mal.

 

sunt condamnată

să trăiesc numai în crize

cică aşa sunt mai frumoasă ca ieri

şi ca mâne când voi fi scoarţa stejarului

uscat de soarele ce s-a aşezat la umbră

în drum spre adâncul pământului

de unde voi fura lumina

atingerilor tale

ce mă condamnă să te iubesc

şi

nu voi cere graţiere.

Sursa foto: pinterest.com