Și mă tot uit

Stau,

pom frânt,

pe o bancă învechită,

cu scândura ruptă la un capăt,

scrijelită

cu un jalnic ”Y loveYou”

pe care se odihnesc șezuturile

obosiților vieții.

Stau

și mă tot uit

la dunga murdară

a lacului zbuciumat

de elicele unui vapor-călător,

plin cu speranțe,

cu visuri deșarte,

cu bucurii și neîmpliniri

duse de pe un țărm pe altul,

negăsindu-și liniștea.

Doar lebedele

și rațele sălbatice

înfrumusețează locul,

scufundându-se în apele hranei lor.

Stau

și mă tot uit

la munții stâncoși

sfințiți de albul zăpezilor,

îmbrăcați în puful norilor,

uriași ai pământului,

temuți și iubiți,

tremurând în oglinda lacului,

săgetat de sulițele stăpânului

luminii.

Stau

și mă tot uit

uitând că aștept,

inimă rănită,

să apari de nicăieri,

umbră nemiloasă,

zmeu rătăcitor, fără aripi.

Stau

și mă tot uit

în mine,

dar în uitarea mea

stă întunecată lumina nădejdii

că, totuși, vei veni

din adâncul timpului,

zburător mincinos,

Vishnu ucigaș de doruri nespuse!

Stau

și mă tot uit,

și nu văd decât apele tulburi,

munții întunecați,

soarele obosit

și un vapor trecând fantomatic

spre țărmul celălalt.

Stau

și mă rog

să nu uit

să te caut

pierdut

prin cotloanele cerului tăcut.

Sursa foto: pinterest.com