Ana-Maria Gavril
Azi, mai scâncește un cuvânt în colț de suflet ascuns.
Vrea să răsară înainte ca ziua – ca o petală ofilită –
Să cadă din calendar…
Mă roagă, mă imploră
Să-l las să se zbenguie
Dezgolit de țoale
Pe foaia ce, poate, l-ar ține-n brațe
Ca pe-o odraslă dragă…
Mi-e milă să-l las să tot sufere
Și-l iau ușor în vârf de condei
Și-l mângâi caligrafic
Și-l las să se spovedească
Zilei încă respirând:
Iubesc!
Foto: Andi Spot
