Și când mi-e dor

Și când mi-e dor, mi-e dor…,
mai stau puțin în gânduri,
îmi rumeg ochii adormiți în minte,
mă caut prin brațele răpuse de îndoială,
și tremur vise tandre în cearcănul din frunte.

Nu este loc de febră arsă,
rămân deschisă în fior sihastru,
mă leg de stele albe,
strig a moarte aspră,
mă leg în lanțuri cu pedeapsă.

M-aude doar suspinul din umbrelă
ce tace-n ochiul din fereastră,
îmi simte dorul ridul larg din pleoapă
ce se deschide-n bocetul ce curge apă.

Și când mi-e dor…, mi-e dor,
fug peste dealuri lângă val de mare,
m-acopăr cu nisipuri înflorite,
trag voalul nopții și sărut un astru.

Și când mi-e dor, rămân să mor…

20 august 2024