Scrisoare către Ea

Durerea devine parte din viața ta.. Înveți să o respiri şi vor fi momente în care nu iți imaginezi viața fără ea.. Te trezești dimineața tristă, împovărată de o oboseala permanentă, care face parte din tine, deja… Îți petreci ziua între pereții care te țin prizonieră, între o mulțime de oameni agitați și triști.. Iar seara, așezată în colțul tău de liniște, privești cu ochii plini de lacrimi clipele fericirii..

Pe perete e încă atârnată o amintire de la munte, afirmându-şi liniștită eternitatea… Tu, el, și dragostea voastră. Doar fericire. Ningea ca în povești, totul era alb și timpul se oprise. Te ținea de mână.. Mai simți încă mângâierile lui… Într-un singur ceas, retrăiești fiecare clipă din lumea din care nu poți să evadezi.. Probabil nimeni n-a reușit să înfrunte chinuitoarele momente ale amintirilor. Pe față, apare timid surâsul omului trist… Ți-ai imaginat pentru câteva secunde reîntoarcerea lui… Trandafirii roșii cu parfum de dor și scrisoarea în care erau trecute mărturisiri…dar totul era mult mai simplu și mai trist… Era un timp când tu mențineai vie întreaga lui ființă, erai rostul unei vieți întregi.. dar acum, ai rămas o simplă fată frumoasă… Profund acest sentiment, dar nu îndeajuns încât să te caute… să redevi tu soarele care să-i lumineze întreaga existență… Ce rost ar avea întoarcerea lui? Ce rost ar mai avea regretele, după ce te-ai chinuit singură să îți aduni cioburile inimii și să acoperi rănile sângerânde ale sufletului cu amintiri, ca mai apoi să le vindeci, treptat, cu zâmbete aruncate celor cu ochii îndurerați, în poveștile cărora te regăseai mai mereu pe tine..

Amintirile… Singurele pe care el nu le putea distruge… că te-ar fi iubit sau nu, că s-ar fi întors ca altădată, trist, cu regretele care nu-l lăsau să uite imaginea ta… stând drept, cu părul nearanjat, ochii roșii de la prea mult fum si alcool, în fața ușii de la apartamentul tău.. poate că nu ai mai fi avut nevoie de prezența lui, dar deplorabila lui înfățișare declanșa în sufletul oricărui om, o adâncă părere de rău… sau chiar daca el ar fi rămas ascuns printre mulțimea oamenilor, amintirile nu s-ar fi schimbat…

În curând, îl vei uita… Pentru că, oricât de puternică ar fi iubirea, flacăra nu va rezista doar din rememorarea secundelor sărutului de adio sau a orelor petrecute împreună, lângă lacul de la marginea orașului… Toate vor dispărea, într-un final… și va rămâne doar umbra lui, întipărită adânc în inima ta… Viața va căpăta alt sens, vor apărea noi iubiri, urmate de dezamăgiri profunde care vor marca întreaga ta ființă… Nu trebuie sa întârzi nicio secundă în drumul acesta din nicăieri spre nicăieri… regretând, pierzi poate mult mai mult decât ai simțit până atunci….

Trăiește cu gândul că în lumea aceasta există cineva care te-ar putea iubi, te-ar putea înţelege, cel care va fi învingătorul singurătăţilor în doi, străinul care îţi poate aduce zâmbetul pe buze.. Până atunci însă, ai grijă să faci doar ce te transformă într-o persoana mai bună. Ai grijă de inima ta… se va ofili dacă nu va răspunde altei inimi! Ai grijă de tine și …. Fii fericită!