Lucia Bibarț Somnul bărbatului îl apropia de moarte.
Doar mișcările regulate ale pieptului
alungă ființa de pe pragurile acesteia
și-o reașeză în coșciugul pământesc,
spre așteptare.
Părea că luase o pauză de viață.
În piept
viul se consuma la foc mic.
Flacăra mocnită făptură aerată s-a făcut.
Desprinzându-se,
se recunoștea în originarul trup
ca într-un pat în care lutul se-ntoarce pentru odihnă,
dar căruia nu-i aparține decât atât cât
stropul de ploaie-i aparține ploii,
cât lacrima se recunoaște-n ochi.
Ca sufletul alunecând din trup,
cel nou, geamăn, s-a desprins îmbrăcând haina adormitului.
Somnul bărbatului germina.
Din coasta cea de-a stânga,
locul care mai târziu avea să fie străpuns cu sulița,
sub inimă,
cel născător de mir,
a răsărit cea de-a doua făptură,
plutind straniu pe urma celei dintâi.
Lungile-i plete argintau ochii nopții.
În razele lunii,
Taboric se schimba Chipul Întâiului.
Strălucirea aceea nelumească de atunci,
caldă, curată, vie,
a coborât pe pământ.
Ca-n ziua dintâi,
Lumina, clipa omenească înveșnicea.
Cel adormit
Urma să calce moartea.
