Angela BaciuAngela Baciu
22.01.2016

satul de pescari

în faţa fiecărei case câte o barcă întoarsă

copii blonzi cu pielea arsă de soare aleargă anapoda

cu o

roată uriaşă

câţiva pui de pisică ţipă ascuţit

au ochii lipiţi

 

clopotul bisericii alungă duhurile rele

copacul bătrân de la marginea falezei e plin de ciori

agap iacoblev măsoară drumul

cu paşi mici

a mai fost aici poartă aceleaşi haine

vine de la jurilocva sau

din babadag

rubasca din mătase lucitoare este încheiată până la gât

poartă stani, ciorapi de lână şi cizme

nu îi citeşti nimic pe chip

 

cerul se întunecă brusc

oamenii aleargă care încotro

femeile strâng rufele de la uscat

 

cu kicika pe cap

ana iacoblev face semnul crucii

apoi frământă gogoşile.

 

 

 

 

 

 

***

stani = pantaloni

kicika = boneta de panza