Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sărutarea ta ar fi în stare
Să stinga focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire si de soare.
Sărută-mi gura, buzele-ncleștate
Ce vorba și surâsul si-au pierdut.
Îți vor zâmbi din nou înseninate
Și-ndrăgostite ca și la-nceput.
Sărută-mi fruntea, gândurile rele
Și toate îndoielile-or să moară,
În loc vor naște visurile mele
De viață nouă și de primăvară.
Magda Isanos
În imagine: „Sărutul” de Gustav Klimt (sursă foto: for-redheads.tumblr.com)