Sarmisegetuza

În Regia Sacră, de munte ocrotită,

Azi pasul tot mai rar se face auzit,

Orele se-adună pe disc de andezit,

Poiana circulară de soare e slăvită.

Zamolxe surâde suprem din tării,

În vârf de suliţi e ofranda primită,

În valuri succesive de pământ, zidită,

Cetatea eternă îşi numără zeii.

În Ulpia, coloana, unica, sfidează

Azurul tăcut, iar murul alb de piatră

Aminteşte clipei de străvechea vatră.

O stare de pace, o stare de bine,

Sufletul de dac se-ntâlneşte cu sine,

În noi Deceneu nemurirea visează.

Au coeur des monts, en Régia sacrée,

Peu souvent l’homme par cet endroit passe,

Sur le disque d’andésite les heures s’entassent,

Le sanctuaire rond dort ensoleillé.

Zamolxe sourit suprême dans les cieux,

Au bout des lances l’offrande est acceptée,

En vagues successives de terre, bouchée,

La cité éternelle compte ses dieux.

En Ulpia, la colonne, l’unique défie

L’azur muet et le mur blanc, hardi,

Rappelle à l’instant l’ancien foyer.

Un état de paix, un état de grâce,

Avec soi se retrouve l’âme de Dace,

Par nous Décéné rêve l’éternité.