Constanța Popescu 
Mut niște zile negre,
în joaca de-a Dumnezeu,
pot face liniște în inimă
și el se bucură că-mi iese,
renunțând la tratament pentru tristeți.
Între două ploi, o tăcere rea cât un viscol,
cât o furtună,
care trece ca un tren printr-o haltă,
din care oricum nu se mai urcă nimeni…
În urmă nimicul face pace cu noaptea,
acoperind vise, ucigând zborul.
Al meu era de mult beteag de dragoste,
bogat în așteptare de anotimpuri
în care am uitat să rup foile calendarului
împărțit între noi,
două suflete cu același polaritate.
Și dacă nu aveai atâtea treburi,
puteai tu, Doamne, să-mi schimbi rochița
cu întrebări
și cu răspuns simpatic…
Sursa foto: zodiacool.ro
