Să fiu floare răsărită în glia ta…

Azi, cel mai dor mi-e să cutreier
Ca-n copilărie dealul și valea,
Rătăcind cărarea spre casă,
Ascultând doar cântec de greier.

Mi-e dor să miros a iarbă crudă,
Să m-arunc în vânticelul cald,
Să mă las sărutată de soare,
Să privesc norii pe cer cum zburdă.

La umbră de răchită, pe nisipul fierbinte,
Mi-e dor să m-ascund sub frunze de brusture,
Mi-e dor s-aud apa scâncind în cascada adâncă,
Mi-e dor s-ascult asurzitorul concert de broaște.

Satule cu nuci, mare cât o lume îmi păreai…
Ce strâmtă îmi pare acum bătătura ta!
Aș rupe câte-o fărâmă din fiecare colț al tău
Și te-aș planta ca pe-o floare în ghiveci…

Leagăn al copilăriei, nu-i loc mai drag pe lume
Și lumea ochiul nu o va putea vreodată cuprinde…
Să fiu floare răsărită în glia ta, satule drag,
Mi-ar izbăvi sufletul de durerea pribegiei.