Viorel Birtu-Pirăianuiartă-mă
nu am știut, nu am gândit atunci păcatul
trăiam bezmetic între nori
lăsasem în urmă bordeie și stelele stinse
un înger fără aripi
cu inima arsă de gânduri pribege
un călător
înfășurat în ploaia rece
poate într-o zi îmi vei ierta păcatul
te voi aștepta pe drumul de mesteceni
din lacrimi și sânge
să îți zidesc altar de suflet
