Risipă

orașul acesta e prea trist

cerul băltește de apă

alimentez tabieturi și un spleen uriaș

mâine va fi altă zi  de luni

lasă că nu-i așa de rău

dacă mai stăm mult în casă

o să-ți  crească rădăcini în mine

m-aș mulțumi și mâine  cu un sărut vechi

și cu iubirea aceasta

ferecată de prea multă ploaie

pănă ce soarele  va colbui cărări

să mai vii măcar odată pe anotimp

să-mi povestești înainte de insomnii

cum orice început are un sfârșit

noaptea coboară dinspre asfințit  spre lună

de trei sute șaizeci și cinci  de ori pe an

asta mă face să gândesc că neiubirea

e cu mult mai mare decât iubirea

iar viața  e doar o fărâmă de moarte

câtă risipa e-n toate