Rezonanță târzie

Nălucă,

trece frigul printre noi,

bunicul, eu și clovnul

din fotografia

în culori cucernice, șterse

precum în icoanele vechi

stăm încadrați de timp

alipiți unul de altul

într-o vinovată lumină

decupată în formă de scenă

unde se-nfățișau

toate simțămintele istoriei noastre,

cai de omăt

smuceau văzduhul

veneau la sărbătorile casei,

muzica și urările în valuri,

statornicite în pojghiță

peste obraji,

peste inimi

și peste saltimbacul îmbrăcat aiuristic,

purtând șalvari bordo,

jiletcă galbenă și

fesul mov, gata-gata

să-i cadă

în ochii umbrelor din fotografie

altfel, se-arată vesel, mult prea înalt,

cu mustață tânără

și zâmbet sticlos

ne-mbrățișează siluetele

retrase încet, încet, de pe scenă

nepăsătorul, râde și râde zurliu

când răsuflă

frigul și preface-n gheață,

inima bunicului.