Revelații

Nu orice rană scrie o poveste și nu orice zâmbet poartă o dramă.

Ne luăm după mulțime. Uităm adesea să ne oprim din drum pentru câteva clipe. Alergăm după o pisică și un câine. Ne bântuie noaptea umbrele trecutului. Uneori, mai găsim o rază de soare pe aleea din spatele blocului. Mereu în urmă. Niciodată în față. Alergăm să prindem timp. Nu prindem și nici nu spargem ziua în două, trei sau patru dacă grăbim gândul și pașii.

Par obosiți și goi copacii din parc. Se mai pierde câte un pescăruș sau o rață pe malul lacului. Adună clipe mărunte. Nu lasă să îți fie ziua seacă și fără sens. Privește un alergător sau un cuplu. Zâmbește la o rață sau la o lebădă. Nu fura timpul cuiva. Nu pierde în fața gerului sau a ploii. Coboară cu atenție scările prezentului pentru a nu te bloca la o singură treaptă. Visează o grădină japoneză înflorită la finalul lunii aprilie și ofilită la începutul cireșarului de mai.

Cartea din bibliotecă te așteaptă să o deschizi. Și-a uitat stăpânul, cititorul și curiosul nestatornic. Librăria din cartier are un mic secret: păstrează zâmbete și chicoteli de la copiii care intrau să se încălzească în iernile grele și geroase. Biblioteca din vale are ușa încuiată. Cheia a pierdut-o un copil rătăcit pe ogoarele destinului. O fereastră murdară ne aruncă în ecrane viu colorate. Bibliotecara a îmbătrânit, nu mai vede și are baston. Surcelele pentru sobă au putrezit. O poveste s-a oprit. Aici și atunci cui să-i mai zâmbești? Dacă nu unei lebede sau unei rațe?

Nu e nevoie să înveți ce e zâmbetul. El este dar de la Dumnezeu.

Secretul zâmbetului de mâine nu este să plângi și să te ascunzi într-o cochilie de melc, ci să ieși pe aleea cu soare și nori din orice parc în care te poți așeza pe o bancă, ocupată sau nu, tu stai pentru câteva secunde.

Orice zâmbet poartă o poveste, dar nu orice rană poartă și o dramă.