Dorina RoduDorina Rodu
18.01.2017

Repausul Clipei

În al timpului templu,

Sub candelabre de cristal

Dintr-un colț cu lumină de-opal,

Cronos privește acaparat, ținându-și suflu’:

 

Într-un cerc mirific se rotesc,

Valsând, recea și-nghețata Iarnă

Cuprinzând-o de mijloc, de parcă-ar fi firesc,

Pe dulcea și-nflorata Vara;

 

Melancolica și-auria Toamnă,

Un braț ruginiu și-a-ntins

Pe umărul proaspăt și distins,

Strângând-o la piept pe vioaia Primăvară;

 

Soarele mândru și puternic,

La braț cu Luna argintie,

Sublim, cu evlavie și frenezie

În cerc, se-nvârt himeric…

 

Iar în centru, pe marmura rece,

Sub praf de stele,

Pe note de orgă și de vioară puternice,

Împletite cu sunete de liră feerice,

 

Cuprinse-ntr-un ungher rebel,

Viața și Moartea valsează

Maiestuos, solemn, fidel

Uitând de auspiciile ce le curtează;

 

Dansând dumnezeiesc…ireal,

Formând un tot indispensabil și real,

Privindu-se profund, disipând orice nor,

Rostindu-și șoapte tainice de dor:

 

– O, tu Viață,

Îmi ești virtute și supliciu…!

– Iar tu, întunecată Moarte,

Ești dulcele meu vis și viciu…!

 

La-acest bal candid

Clipa se-oprește-n vid,

Însăși Cronos, de eternitate suferind,

Se-nclină zâmbind.

Sursa foto: i.ytimg.com