Maria Filipoiu
În destinul vieții pământene
Se derulează timp religios,
Să întărească spirit credincios,
Cu harul din tradiţii eterne.
Menirea sărbătorii Paştelui
Din vremuri readuce obicei
Perpetuat de pământeni şi zei,
Cu taina Învierii Domnului.
Pentru Iisus răstignit pe cruce,
Se aprinde candela credinței.
Lumina sfântă la cer să urce,
Să ierte păcatul necredinței.
Ca în zilele acelor vremuri
Învierea Domnului sărbătorim.
Să chibzuim și buni creştini să fim,
Când săvârşim sacre ritualuri!
Și vieţuind cu sufletul curat,
Să alungăm păcat ispititor,
Ce însoţeşte orice muritor,
De la Adam şi Eva, ne-ncetat!
După tradiție de la străbuni,
Ofrande să aducem Domnului!
Cărare-n cer de-a fi sufletului,
Ca-n vremea când se petreceau minuni.
Iar de la Paşte la Înălţare,
Creştini să-şi spună prin tradiţie:
“Hristos a-nviat!” ca-n profeţie.
Spre a cinsti Sfânta Sărbătoare.
Cu cei din jur să fim mai iertători,
Oricând să-i ajutăm pe nevoiaşi,
Spre bine să-i îndrumăm pe trufaşi
Și să-i găzduim pe cei călători.
Că toţi prin viaţă suntem trecători
Și vieţuim mai mult sau mai puţin,
Cum fiecărui e scris în destin.
Iar cu o moarte, toți suntem datori.
Legând speranţele de credinţă,
Să ne rugăm cu sufletul pios,
Spre mântuire, Domnului Hristos,
Că în credință e biruinţă!
Ritualuri de-a fi succedate,
Ca zestre de viaţă şi de moarte,
Veşnicia-n vremuri să le poarte,
Grăitoare din pagini de carte.
*Premiată pentru originalitate la emisiune culturală, TVR2
moderator Ioana Drăgan
*Din anuarul „Tradiții creștine și ritualuri populare românești”
