Regrete târzii

Așezat la marginea drumului,

Pe buza șanțului

Năpădit de iarba uscată

În care mișună mii de furnici harnice,

Stă și privește adânc

În hăul vieții lui.

Stă așa,

Cu capul bolovan

Proptit între palmele noduroase,

Ca Gânditorul din Hamangia.

În zbuciumul amintirilor,

Se vede

Băiețandru

Desculț și flămând,

Alergând prin țărâna  satului,

Cu vițelul, calul și mânzul

La păscut,

Trecând nepăsător.

Trecea,

Flăcău năbădăios,

Umblând noaptea

Pe la porțile frumoaselor nemăritate,

Care-l așteptau

Cu brațele și buzele fierbinți.

Deodată,

Plutind păpădie

În aerul încins,

O zărește pe EA,

Cu ochii de sticlă brumată,

Nălucă nebună,

Strângând la piept

Păcatul lor,

Copilul nenăscut,

Rămas în lună…!

Întinde brațele s-o cuprindă,

Dar Fata Morgana se topește,

Cu zâmbet colțuros,

În tremurul vremii,

În negura amintirilor.

O lacrimă acidă îi taie obrazul.

Îngenuncheat,

Încovoiat,

Seceră ruginită

În arșița pedepsitoare a verii,

E-un urlet

De fiară rănită

Ce lovește văzduhul…

La marginea satului,

Sufletul LUI

Înroșit

S-a topit…

Sursa foto: sufletdrag.files.wordpress.com