Simona BarlaboiObosesc din pas în pas
În fața oglinzii din cameră.
Îmi număr naiv ridurile și firele de păr alb,
Ca o copilă sperând că e doar un vis…
De fapt întineresc!
În raftul din viață sunt multe cărți aranjate pe clase.
Ce noroc pe mine că mi te pot imagina!
Obosesc uneori să-mi reinventez Universul,
Să-mi caut planete noi cu sateliți mai frumoși ca Luna,
Să-mi aleg așternuturi din suflet regăsit,
Să-mi aleg versuri simple
Cu ritm mut de nedescifrat.
Dar eu sunt neobosită.
Ce noroc pe mine că mi te mai pot imagina!
