Simona Barlaboi Rătăcind prin nimic, singur
Omul privește-un spectacol:
Noaptea își lasă furtuna să plângă
Albastru, violet și alte nuanțe argintii.
Din cer se înalţă un copac cu ramuri spre Cosmos
Împărțind lumea după propriul plac.
Zâmbește, tu, că te-ai născut
Timpul nu iartă pe nimeni!
În oglindă de te uiți văzându-ți totul din tine…
