Rămân o rană deschisă 

Rămân o rană deschisă

pe obrazul gros al Europei

hârșâit în atâta ipocrizie și lașitate. 

O rană ce nu se poate vindeca

prin care supurează fantomele trecutului,

unde țepii sârmei ghimpate

nu pot fi scoși din profunzimea durerii. 

O rană neletală dar fatală

ce taie continuitatea istoriei

firescul ei vital.

O rană eternă între viața chinuită

si moartea sigură, garantată

de foștii satrapi ai istoriei

ce-mi despică eu-l.

O rană ce se vindecă efemer

prin dulcele ir al cuvintelor de dor,

prin secrețiile divine

ale dragostei împărtășite pentru semeni. 

Rămân o rană sângerândă

pe trupul de târfă bătrână al Europei,

frământată dur și umilitor

prin așternuturile puterilor trecătoare. 

Câte violuri ale istoriei

câte siluiri ale geografiei

câte nimiciri ale granițelor, 

câte pansamente imunde cu speranță

a suportat rana mea deschisă spre absolut,

spre absolutul de rahat al unui viitor de mucava

spre nimicul înzorzonat al idealurilor cu înlocuitori. 

Câți doctori de ințelepciune

mi-au prescris tratamente eficiente de uitare

cu medicamente poetice sau filosofice. 

Frecție la piciorul de lemn al conștiinței. 

Rămân o rană deschisă

imună la leacul bunăstării materiale

al gândirii pozitive

sau al salvării prin cultură.

Bullshituri mondene

de mângâiat scula grețoasă a destinului.

Rămân o rană deschisă

din care se prelinge

lichidul fetid al deșertăciunii.