Pustiul

Simt
aproape fizic lipsa metafizicului,
a metaforei,
când se-ntâmplă să nu fie.
E ca și când ai încerca
să apuci cu brațul
amputat.
Obiectele
nu se mai leagă de el,
deși brațul
este mai viu ca niciodată.
Am starea,
ci n-am materialul de construcție
din care zidești starea.
Cetatea la care te poți întoarce,
atunci când te rătăcești.
Pe umărul inspirației
nu mi se-mperechează cuvintele.
Speriate
până la dispariție,
de la ultima zidire,
planează deasupra-mi,
ca peste un cuib părăsit,
fără să cuibărească.

Cuvintele mele –

stol prezumtiv
de poeme, ce încă
nu-și găsesc formularea.