Gabriela BoticiNu privesc ceasul
când vreau să simt timpul.
Simt pulsațiile lui
la încheietura mâinii stângi.
Este cel mai coerent
timp existent.
Ritmul perceput al fragilității.
Eternizez efemeritatea?
Nu. Are bătaia repetată
aproape identică
dar întotdeauna nesigură.
Pulsul este adevărul
din ordinea invizibilă
născând dorința vieții
între cele două bătăi
dar după fiecare bătaie încheiată
singura sigură
pentru c-a fost scrisă
în alfabetul trecutului.
La încheietura mâinii stângi
prin incertitudinea vibrației
ascult cum pulsează
trecutul și speranța.
