Constanța Popescu Anotimp cu muchii ascuțite,
opusul rotundului din mine,
tot mai mic, până la punct,
acoperit cu zăpada anevoios
de tânără și rece
ca o iubire de după,
toamnă, cu belșug
și promisiuni onorate,
cât de târziu am putut.
Sunt într-un joc cu ecuația
amintirilor în genunchi,
mă rog să se facă liniște
între cuvinte,
doar așa ne ascultăm inimile,
ne mai putem privi ochii
și aburim oglinzile…
