Prizonierul Ei

Partea I (gustul carcerei)

Aşternutul alb mirosea a rozmarin
trupul ei lăsase un zvon de iubire
în odaia mea de sticlă
aşezată pe spatele a trei elefanţi rubinii

La orizont un perete stâncos
îmi limita aspiraţia spre nemărginire
iar sus ochiul enorm al cerului
pregătea o lacrimă
să mă scalde

Era lumină peste tot
sub geam un unicorn înflorea
păscând tufe de busuioc
doi centauri dansau
ascultând un zeu barbar cântând din syrnix
şoapta ei mă topea pe dinăuntru
şi totuşi în depărtare
peretele stâncos
mă ameninţa făcându-mă să simt
gustul leşios al carcerei.

Partea II (celula de sticlă)

Am îngenunchiat a rugăciune
gura mea vorbea fără oprire
recitând strofe stranii
într-o limbă necunoscută
zeul cel mare cu picioare de zimbru
părea să nu-mi audă ruga

Aş fi căzut în disperare
dacă nu ar fi apărut un Oldsmobil
încărcat cu diavoli turmentați
care cântau la tube vechi horcăitoare
şi care au lovit peretele acela enorm de stâncă
perforându-l ca pe o felie de ceaţă
în urma lor s-a deschis o breşă în formă de caracatiță
pe unde ea s-a strecurat ca o eșarfă
din flori de nu-mă-uita.
când să ies din camera mea de sticlă
am înţeles că aceasta n-avea
nici ferestre
nici uşă.