Privire în zare…

Astăzi, mai precis astă seară, mai în glumă, mai în serios, mi s-a adresat cineva așa : *iar dormi?!*

Ei bine, da ! Nu e cazul să mă justific atunci cînd muncesc zilnic cu mulți oameni care vin la cabinet cu cerințe care mai de care… Dacă aș fi ca o lebădă pe ape, probabil nu s-ar consuma din energia-mi. Dar cum sînt și eu un om ca oricare, am nevoie uneori de un somn bun de refacere, după-masa. Iar noaptea, cînd toți tac, scriu… Scriu despre momentele din viață, acele momente care mă impresionează într-atît încît nu pot să nu le difuzez, căci sînt clipe care mă încarcă de bucurie ce dă pe dinafară…Am mai scris și despre momente de cumpănă, dar mai puțin, doar o carte…

De data asta, am fost provocată să scriu mai mult despre pierderea fiului meu, pentru a-i da cu adevărat drumul…

Cred că pentru început, voi scrie… multe puncte de suspensie………………………………….

Da, am acceptat această așa-zisă pierdere, atunci, în acel moment, cînd l-am văzut întins pe iarbă, nemișcat, într-un apus de soare, într-o seară de Paști. Am mai scris și în carte, că nu mă interesa decît să-l susțin în trecerea lui… Priveam spre cer, nu spre corpul lui, și ziceam în gînd : *Rareș, să nu-ți fie frică, sînt aici și eu, dragul de tine !!!*

Partenerul meu de atunci, mă strîngea în brațe, de abia mai puteam să respir, și l-am împins pur și simplu, strigînd la el, să meargă el acolo, aproape, pentru a ne asigura totuși, despre adevăr… ( parcă îndrăzneam să sper că e vorba de altcineva și altă mașină…)

Era acoperit cu acea mantie cu care se acoperă cadavrele, dar de sub care se zărea, din depărtarea la care mi s-a permis să stau, doar piciorul lui stîng, ieșit de sub mantie, într-o parte. Probabil e greu să-ți imaginezi ce simte o mamă în asemenea momente… Cu tot tremurul meu interior, m-am îndreptat spre cei de la SMURD, care deja se pregăteau de plecare, și le-am spus cine sînt, rugîndu-i să-mi spună adevărul, pentru că oricum, sînt asistentă medicală. Corpul lui nu mi s-a dat voie să-l văd. Probabil, polițiștii doreau să mă protejeze de vreun șoc. Iar o prietenă care practica yoga, mi-a recomandat telefonic să evit a-l vedea, dacă pot. În plus, îmi zicea că el s-a desprins din corp, rîzînd…

Chiar și medicul legist mi-a spus ulterior că, dacă mă consolează cu ceva, decesul s-a produs aproape fără ca Rareș să apuce să conștientizeze, căci din cauza impactului puternic, moartea a survenit într-o fracțiune de secundă.

Revin la acele momente, de la locul accidentului, unde deja sosise mașina care urma să-l transporte, și doream să merg și eu, să stau cu el noaptea, în Institutul de Medicină Legală, la Cluj, dar nu mi s-a dat voie. M-am văzut nevoită să accept și asta… Între timp se adunaseră colegi de-ai lui de la digi tv, care culmea, treceau pe acolo, și s-au oprit să vadă ce se întîmplase… Mi-au cerut permisiunea de a anunța la știri… Apoi s-au adunat în jurul meu și m-au îmbrățișat cu toții… Unul dintre ei mi-a zis să fac, să fiu așa cum și-ar fi dorit Rareș… Și da, aceste cuvinte au contat! Au contat enorm! Am conștientizat rapid că nu am alternativă mai bună decît A IUBI, A ACCEPTA, A IERTA tot ce se întîmplă. Nici prin gînd nu mi-a trecut să caut vreun țap ispășitor! Las că au avut grijă alții…

Dar despre asta, altădată.

Încă nu știu dacă voi mai scrie o carte întreagă doar despre o singură pierdere…

Îmi propusesem o carte cu poezii, deja am stabilit și titlul, sub un imbold venit tot din alte sfere, mai precis, într-un moment în care îl rugam tocmai pe RAREȘ să-mi dea un semn, într-o dimineață, la mare, în Venus…

Acum vreau doar să mulțumesc din suflet prietenei mele care m-a provocat să scriu despre toate acestea. Într-adevăr, adevărul te eliberează. Iar prietenii adevărați, care spun CUVINTE potrivite la momente potrivite, există!!! Pentru asta, nu pot decît să fiu recunoscătoare ! Și vreau cu adevărat ca Rareș să fie convins că mi-e bine aici, pe pămînt, cu așa prieteni dragi! N-am cum să mă simt singură! Chiar dacă am ales pentru o perioadă singurătatea, nu mă simt singură. Am ales regatul lui NOI, însemnînd dăruirea care este pentru mine soarele, plantele, animalele, florile și toți copacii… Este îmbrățișarea Universului pentru mine, și a mea pentru el.

Chiar mă bucur acum, precum un tînăr adolescent, să zicem, care provocat de o tînără fată, acceptă să intre timid în jocul dragostei. Așa îl văd și pe compozitorul Yanni, în cele ce urmează, în melodia ce-mi răsuna în minte cînd m-am trezit din somnul de după amiază…