Ileana Popescu Bâldea Stau lângă trupul meu. nu ești frunza care a murit! îi spun.
Fluier. alerg printre litere pe străzi coșcovite. mă fac bancă. doar aerul mă simte. când soarele intră într-un pantof, blocurile, ca un cub rubic, se sucesc după el.
Vorbesc cu umbra mea. îmi zice că sunt o virgulă. iar silabele care au trecut dintr-un vagon în altul, în metrou, vor veni după mine în duș. prin apă curge lumina. sub piele nu mai am nimic.
Toate lucrurile se întâmplă cu un scop. cineva joacă șah cu neuronii. concertul de anul nou, furia, Dunărea albastră. nu știu ce să fac cu restul vieții. și antimateria din buzunar. cred că nu m-am născut încă. iar voi credeți că nu existați.
Eliquis, paracetamol, virus. nu luăm nimic cu noi, în afară de regrete. privesc cum stăteam pe malul mării. timpul părea o scară pe care tocmai urcam. dar scara se afla în creier. îmi luminam vorbele. în unghiul singurătății, crize de iubire. mereu a fost așa. materia.
Vreau să arunc cu oamenii în aer. să iasă din haos. caut un pian. încerc scenarii. uneori, punctele seamănă cu scaunele, iar ele, cu noi. des scrijeleam litere pe semnul întrebării. majuscule și răni.
Emoțiile sunt ca un bulgăre de zăpadă. nu vreau să mă iubească nimeni. pe trotuarul îngust e timpul să mă întorc la război. tu mereu spui că ești bine.
Neliniștea face mare orice rană. pământul din cer. un perete fin din sunete. cuvântul este mișcare. pe pământul lui Dumnezeu.
Ieri are o fereastră… stăteam lângă trupul meu. aveau aripi negre când l-au luat.
8 ianuarie 2021
