Costel ZăganNimeni nu se naște singur: întotdeauna, Dumnezeu este prin preajmă. Nu să observe, ci să ajute. Cum știe El mai bine!
(Clopotul bisericii pune liniștea între ghilimele. Îngerii circulă fără niciun fel de restricție ontologică. La fel, poeții și femeile frumoase… Până într-o dimineață când, ce să vezi?, au stat față-n față chiar Poetul și Femeia! )
– Bună vreme, Femeie Frumoasă!
– Bună să-ți fie pana, Poetule!
– N-am mai văzut niciodată o femeie așa de…
– Să trecem, totuși, peste introducere!
– Crezi că se poate?!
– Se!
– Frumusețea decide!
– Frumusețea nu face politică!
– D(o)ar îi însoțește pe cei care-o fac…
– Fără niciun interes!
– Însă cu foarte discretă abilitate!
– Ce mai: femeile sunt sarea și piperul condiției umane!
– Mă înclin!
– Ai grijă să nu-ți pierzi…condeiul!
– Condeiu-i inima mea!
– Tocmai de-aia!
– Nici eu nu urmăresc vreun câștig material!
– Ți-ajung toate iluziile pierdute!
– Ce spuneam eu: femeile rup toate barierele: sociale, etice, literare ori filosofice!
– Și totuși, există bărbați care ne folosesc drept preș cotidian! Și nu-s puțini la număr!
– Dar nu-s majoritatea!
– Totuși!
– În fața ta, nici să tac nu pot!
– Și totuși, nimeni nu crede că femeia ar putea salva lumea!
– …dacă femeia ar putea fi Dumnezeu, poate!
