Marinela Belu- Capșa 
Prietenele mele – cuvintele, frumoasele,
Cântă în vârtejul gândurilor,
Dansează pe muzica sufletului,
Îi împerechează pe oamenii îngeri,
Fulguindu-i cu magice vise,
Sau îi desparte, stând triste
În palmele destinului…
Cuvintele sunt pescărușii
Care plutesc peste voalul unduit al mării,
Tăind aerul
Cu albele lor aripi larg deschise.
Ele ne îmbrățișează
Sărutând lacrimile bucuriei
Și pe cele ale tristeții,
Vindecând rănile știute
Și neștiute,
Râzând în hohot,
Viclene mirosind fericirea…
Oftează când timpul se zbuciumă
Mângâind moartea,
Musafir nepoftit în cămara
Trupului obosit.
Zâmbind în sunet de harpă,
Cuvintele sunt
Coloana infinită a vieții
Binecuvântate în Grădina Maicii Domnului,
Unice și nepieritoare,
Cimentând tainicul ființei.
Sursa foto: static4.evz.ro
